„Încre-are 2”, spectacol de teatru experimental

„Încre-are” este un spectacol de teatru experimental ce își propune exploatarea a două teme: ÎNCREDEREA și COMUNICAREA.

Îmbinând verbalul cu non-verbalul, sunt surprinse, prin mijloace artistice variate, câteva scene ce divulgă diferite ipostaze contemporane, reale sau imaginate. Spectacolul reflectă, cu un caracter introspectiv, modul în care fiecare din noi ne ducem existența, scenele încercând să transmită câteva din aspectele mici dar esențiale ale vieții.

Motto: Nu uita să râzi, să auzi, să ajuți, să iubești, să vezi, să crezi, să speri, să comunici, să respiri, să împărtășești, să simți, să dăruiești, să… trăiești.

Spectacolul este susținut de absolvenții cursului de teatru „O inițiere în teatru”, ediția III.

Distribuția: George BALMOȘ, Iustina GROZA, Anca CÎMPANU, Constantin URZICĂ, Paraschiva BOCA, Ștefan MORARIU, Andrei GHIURCĂ, Florentina PRISECARU, Ștefania LUPAN, Cristi GRĂUNTE, Marian CIOBANU.

Regie și concept: Radu MIHOC

Data premierei: 24 mai 2019

„Simbioză”, spectacol de teatru experimental

Spectacolul își propune să prezinte lupta care se dă în interiorul nostru între gânduri, idei, seturi de credințe, caractere, temperamente: un joc a două reflecții ale aceluiași ‘Eu’, o antiteză între două părți componente a sinelui nostru, o coexistență permanentă a părților predominante aflate involuntar în legătură din interiorul nostru, două reverberații interioare ce se zbat mereu și vor să se domine reciproc.

 

Teatru MIRAGE de la Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași

Actori: George BALMOȘ și Ionuț COZMA

Regia, conceptul și scenografia: Radu MIHOC

Data premierei: 7 noiembrie 2018

 

„Viziune Oarbă”, performance

„Viziune Oarbă” este un performance de 72 de ore, început pe data de 17 august 2018, ora 00.00 și încheiat pe 20 august 2018, ora 00.00. Acest performance și-a propus ignorarea aparențelor vieții percepute prin văz și accesarea unei realități secrete, ascunse, la care nu avem acces direct. Totodată am vrut să observ partea sociologică a orașului nostru studiind oamenii care intrau în contact cu mine.

Impactul social

Mi s-a transmis ulterior de la însoțitorii mei că unii oameni care mă vedeau păreau complet normali, fără să aibă reacții sau stinghereli, ca și cum în mod frecvent ar fi persoane cu deficit total de văz pe străzile Iașului. Alții mă compătimeau iar o mică parte se uitau urât la mine ca la o persoană cu un handicap neobișnuit de urât. Chiar în prima zi, din prima clipă când am ieșit din casă o femeie s-a oferit să mă ajute să trec strada, ceea ce nu am refuzat. Apoi unii mă întrebau unde merg și se ofereau să mă conducă până la destinație, eu refuzându-i politicos. Refuzul venea din două motive: primul că voiam să mă descurc singur, iar al doilea că nu știam ce fel de oameni sunt cei care se oferă să mă ajute. Aveam la mine bani, telefon mobil și acte, așadar, neavând contact vizual cu acele persoane nu le puteam intui intențiile, mai ales când vine vorba de a mă lăsa atins de cineva necunoscut. I-am cerut lui Ionuț Ignat, martorul ocular al acestui performence, să mă lase singur iar el mă fotografia de la 20-30 de metri depărtare, intervenind doar dacă se întâmpla ceva cu adevărat grav. Un simplu traseu până la poșta din cartier pentru ridicarea unui colet a fost un adevărat chin. Când am ajuns acasa eram foarte obosit. Pentru mine acele 45 de minute până la poștă și înapoi parcă duraseră o zi întreagă. Apoi am mers în Copou, pe Ștefan cel Mare, la Palatul Culturii și la Teatrul Național. Noaptea aceea am dormit 12 ore. În a treia zi am fost la piață, dar de acestă dată mult mai stăpân pe mine. Toți se ofereau să mă ajute pentru a nu da peste tarabele lor, fapt care nu mă deranja deloc, iar când cumpăram ceva toți mi-au dat restul foarte corect și nu m-au furat la cântar. Ba chiar mai mult, cineva mi-a făcut o reducere de 1 leu la o legătură de ceapă. Experiența din Piața Alexandru a fost una din cele mai plăcute și m-am simțit în siguranță printre toți acei oameni pe care nu-i vedeam.

Orientarea

Ceea ce pot spune este că oricât de bine cunoști orașul nu-l poți cunoaște la perfecție în toate detaliile lui, iar harta pe care o ai în cap despre amplasarea străzilor, a clădirilor, tonetelor și gardurilor, diferă total de realitate. Mai mult de cât atât, un factor variabil pe care mental nu poți să-l cunoști este faptul că mașinile parcate pe marginea străzilor sunt mereu în alte poziții sau în alte locuri. Am mers pe lângă borduri, pe lângă pereți, pe lângă mașini și garduri vii. În Copou am mers singur cu autobuzul iar apoi m-a ajutat cineva să traversez și am intrat în Parcul Copou. Mi-a luat jumătate de oră să ajung la Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”, învârtindu-mă pe fel și fel de străduțe și alei mici având ca reper doar sunetul tramvaielor și bordurile aleelor. În cele trei zile, de trei ori m-am dezorientat total și în cap nu mai mai aveam nici un reper, nici o ancoră care să mă poziționeze la loc în harta mea mentală: În Parcul Copou, în parcarea din fața blocului și în Piața Alexandru. Cu toate acestea în parcarea din fața blocului m-am orientat după mirosul tomberoanelor de gunoi și după sunetul mașinilor. În rest știam cu o exacitate rareori combatată fiecare clădire sau stradă care se afla în jurul meu. Ba mai mult, mergând cu autobuzul, îmi dădeam seama după curbe sau diferențele de nivel zona în care mă aflam.

Activități

În aceste trei zile am făzut tot ceea ce aș fi făcut în viața de zi cu zi, în afară de lucrurile care să-mi folosească ochii. Am fost la piață, la poștă, am gătit, ascultat muzică și teatru radiofonic, mi-am vizitat părinții, m-am întânit cu prietenii, am făcut dragoste, am iești la o terasă la bere, etc… lucruri obișnuite dar trăindu-le un pic altfel, folosindu-mă de celelalte simțuri mai mult pentru a compensa lipsa văzului. Activitatea principală era fumatul. Dar după un timp am început să nu mai simt gustul țigării. Probabil având ochii acoperiți și nesimțind fumul pe față și ochi, am început să simt gustul din ce în ce mai slab.

În interior

În prima zi, instinctual aprindeam lumina de fiecare dată când mergeam la toaletă sau pe hol, spații care nu au lumină naturală. De fiecare dată când luam ceva sau puneam ceva pe masă pipăiam și masa ca să simt în ce loc al mesei se afla. Fructele și legumele le miroseam înainte de a le mânca ca să simt dacă sunt proaspete sau stricate. Când luam o cămașă în mână trebuia întâi să pipăi unde e eticheta pentru a nu mă îmbrăca cu ea pe dos. La toaletă întotdeauna trebuia să mă așez. Măsuram lungimea șireturilor de la papuci cu mâna. Cel mai greu a fost să învăț un mecanism prin care să reușesc să aprind țigara. Mi-am făcut semne cu un cuțit la carcasa de la telefon pentru a putea folosi cât de cât un smartphone. Evident, că zona care îmi oferea cel mai mare confort era în casă. Dar și în casă mă simțeam cel mai confortabil în pat, lângă care aveam tot ce îmi trebuia. Cu toate acestea încet, încet se instaurase o stare de plictiseală cruntă, eu fiind o persoană activă și energică. Am obosit și de ascultat muzică și teatru radiofonic. Îmi trebuiau și alte activități.

Concluzii

Am observat că neavând la dispoziție văzul, dispar ispitele, dispar atracțiile, dispare imaginea despre tine, dispar nevoile superficiale și chiar superficialitatea însăși, dispare graba, dispare zbuciumul și forfota, dispar multe din dorințe și aspirații, se dezvoltă imaginația, prezența de sine, orientarea și se întețesc celelalte simțuri. Orice lucru, activitate pe care l-am făcut a necesitat mai mult timp și o concentrare mai mare. Ca orb, faci mai puține lucruri, dar le faci foarte atent și îți acorzi toată energia acelui lucru. Chiar și când bei un banal pahar de apă, ești mult mai prezent când ești orb. Singurătatea și lipsa activităților, ce au dus în final la o stare de plictiseală, mă făceau să mă gândesc din ce în ce mai mult la momentul când se vor termina cele trei zile propuse inițial. Cred că trebuia să învăț să croșetez, sau să manufacturez chestii din hârtie, lemn, ață sau o activitate practică ce se poate face fără văz pentru a-mi ocupa timpul și a nu mă simți inutil și singur. Cred că împactul cel mai puternic asupra psihicului unui nevăzător este că se simte inutil. Acest performence a avut ca scop experimentarea vieții înconjurătoare renunțând la cel mai important simț al omului care este văzul. Așadar, la final, după cele trei zile, am început să mă uit pe stradă altfel, să mă raportez la spațiu altfel, să dau atenție lucrurilor mărunte și să fac mișcările mult mai calculat.

Mulțumesc pe acestă cale lui Ionuț Ignat care s-a implicat în acest proiect și a fost prezent în cele trei zile pentru a documenta vizual acest proiect.

Data realizării: 17-20 august 2018

„Încre-are”, spectacol de teatru experimental

„Încre-are” este un spectacol de teatru experimental ce își propune exploatarea a două teme: ÎNCREDEREA și COMUNICAREA.

Îmbinând verbalul cu non-verbalul, sunt surprinse, prin mijloace artistice variate, câteva scene ce divulgă diferite ipostaze contemporane, reale sau imaginate. Spectacolul reflectă, cu un caracter introspectiv, modul în care fiecare din noi ne ducem existența, scenele încercând să transmită câteva din aspectele mici dar esențiale ale vieții.

Motto: Nu uita să râzi, să auzi, să ajuți, să iubești, să vezi, să crezi, să speri, să comunici, să respiri, să împărtășești, să simți, să dăruiești, să… trăiești.

Spectacolul este susținut de absolvenții cursului de teatru „O inițiere în teatru”, ediția I.

Distribuția: Anca CROITORIU, Antonia Luciana BURSUC, Camelia PAIU CIOBANU, Ciprian TEODORESCU, Cristian ROTUNDU, Daniela BUIMISTRU, George BALMOȘ, Ionuț COZMA, Iuliana BURDUN, Laura MANOLESCU, Maria Cristina STRATAN, Oana DUMITRESCU, Sophia Maria DUMITRESCU

Regie și concept: Radu MIHOC

Data premierei: 22 iunie 2018

„Cercul”, moment de teatru performativ

Plecând de la „Omul din cerc” a lui Matei Vișniec, protagoniștii parcurg un drum al cunoașterii de sine, al descoperiri mediului înconjurător și al descoperirii reciproce.

Limitele pe care singuri le creăm și dorim din răsputeri să le depășim conduc povestea personajelor noastre la un destin implacabil și nefast.

Actori: Sabina Maria NICA, Radu DĂNILĂ și Vlad MIHĂESCU

Regia: Radu MIHOC

Data premierei: 23 iulie 2017

„Magistrul”, moment de teatru performativ

Într-un spațiu abstract, delimitat de fizionomia unei cuști prin suprapuneri de folie transparentă susținută de cadre de lemn, artistul sălășluiește într-un mediu claustrofobic, pentru a sintetiza prin intermediul mișcărilor corpului, procesul creator.

Subiectul este artistul văzut ca un tot universal, pictor, sculptor, scriitor, actor, care prin intermediul instrumentarului specific își asumă izolarea, angoasa. Constant de-a lungul procesului de metamor-fozare este doar fumul tigărilor ce inundă cutia de plastic, artistul ilustrând trecerea timpului prin jonxiunea exaltare-disperare dusă la paroxism.

Acțiunea este construită în crescendo astfel încât singura replică de la final, parafrazare a „Poezie pe care a scris-o magistrul Ursachi pe când se credea pelican” a lui Mihai Ursachi, este aparent o autosabotare, dar în fapt o efuziune a parodiei și ermetismului, o esențializare a artistului contemporan.

Actor: Bogdan MANOLACHE

Regia: Radu MIHOC

Data premierei: 20 august 2016

„Iadul”, de Jonass Gardell

Piesa „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva”,  prezintă realitatea crudă a unei familii, ilustrând conflictul a două surori de vârsta a treia ce nu s-au înțeles între ele de când erau copii. Protagonista, Agnes, este sora cea mare care trăiește un cumplit calvar, sacrificându-și viața stând alături de mama ei și îngrijind-o până la bătrânețe.

Acțiunea se petrece într-o singură noapte în casa mamei care este pe moarte. Răsfoind prin lucrurile mamei, Agnes, constată de fapt că tot sacrificiul său pentru mama sa a fost în van, că mama sa nu a fost sinceră în sentimentele sale față de ea, că cea care conta și pe care o iubea a fost de fapt sora sa, Viola, care avea familia ei și o carieră în teatru. Viola credea contrariul, că toată viața mama a iubit-o doar pe Agnes, ea considerându-se lipsită de importanță. Conflictul dintre surori are un deznodământ dur, iar după ce Agnes se eliberează de acumulările interioare are loc o inversare a personalităților surorilor.

Acțiunea textului se petrece pe două planuri: unul fiind cel al realismului psihologic, expusă în patru scene, ce prezintă conflictele și discuția dintre cele două surori, iar al doilea este un plan al supranaturalului, consemnat de autor în șase scene scurte în care este prezentată viața protagonistei în copilărie prin joaca acesteia cu două păpuși, una numindu-se Kristina iar cealaltă fiind mama ei. În acest plan este redată transpunerea sa și a mamei într-o copilărie închipuită, percepută acum, la bătrânețe. Personajul Agnes își exprimă nemulțumirile în jocul cu aceste păpuși, plăsmuind o Kristina care trăiește de mică un adevărat iad în casa mamei sale.

Un spectacol despre slăbiciunile umane, despre credințe false, despre comportamentul oamenilor în situații limită, despre îngeri și demoni…

Actori: Alexandra BOTEZ, Bianca CIOBOTARU, Cătălina Maria CHIPIRIȘTEANU, Alexandra MAXIM, Mădălina ROMILA, Cristina TOFĂNEL și Paula NICULESCU

Regia: Radu MIHOC

Data premierei: 7 decembrie 2015

„Profu”, de Jean-Pierre Dopagne

Erou modern refuză să se dea bătut, visează să-i redea şcolii sufletul pierdut. Acest idealist, zdruncinat de violenţa din mediul liceal, comite o faptă ireparabilă („Elevii sunt ca animalele, nu inteligenţa îi conduce, ci instinctul”). Autorul ne alterează amintirile zilelor de şcoală pentru a ne speria, pentru a ne face să râdem şi mai ales pentru a ne da de gândit. Ce tip de frustrare, disperare, inadapdare se naște în minte unui profesor și îl aduce în situația de a se lăsa pradă instinctului? Școala este o junglă, elevii sunt ca animalele iar profesorii sunt niște idealiști excedați, abandonați de societate și de sistemul de învățământ.

Textul scoate în evidență două lumi: Teatrul şi Şcoala. Numai că la şcoală marile și cumplitele adevăruri nu mai pot fi spuse, şi atunci alternativa este Teatrul, un spaţiu al metaforelor, al dedublării, al re-creării. Nu mergem la teatru pentru teatru, ci pentru că prin teatru putem trăi ceea ce gândim, chiar dacă adesea ceea ce gândim e cumplit, înfricoşător.

Profu’ e condamnat la confesiune, se lasă acum măcinat de povara unei ratări mortale. Cel care se presupunea că va sădi toată viaţa în sufletele şi minţile discipolilor dragostea de carte, se recunoaşte inutil şi singur, un animal pe cale de dispariţie care nu beneficiază de protecţie sau atenţie, un nimeni, un nimic. A fi profesor nu nu se rezumă doar la o simplă meserie, ci la o vocaţie, la o putere de a modela o mână de elevi.

Cu toții mergem la teatru uneori să auzim adevărul. Un adevăr pe care şi noi îl gândim, dar nu avem curajul să-l rostim. De ce? Profu’ îl spune.

Actor: Daniel ONOAE

Regizor: Radu MIHOC

Data premierei: 23 aprilie 2015